Imobiliare

Dacă e septembrie, e croazieră pe Nil

Dacă e septembrie, e croazieră pe NilCanicula a trecut, iar cei mai mulţi dintre noi s-au întors deja la serviciu şi au început să-şi facă planuri şi, de ce nu, rezervări pentru vara viitoare. Alţii însă, e drept, mai puţini la număr, îşi fac bagajele şi se pregătesc pentru un concediu de vis. Dacă faceţi parte dintre persoanele pentru care vacanţa abia începe, dar nu aţi ales încă o destinaţie, ar trebui să luaţi în calcul un circuit de zece zile în Egipt care include şi o croazieră pe Nil. Atenţie, însă! Pe 18 septembrie decolaţi, căci este vorba despre o ofertă last minute a agenţiei Meridian Travel. Iar preţul este pe măsură: 855 de euro de persoană. Veţi pleca de pe aeroportul Otopeni şi veţi ajunge, pe rând, la Cairo, Aswan, Kom Ombo, Edfu, Luxor şi Hurghada. Veţi călători atât cu avionul - de la Bucureşti la Cairo, unde veţi sta la un hotel de patru stele, cât şi cu autocarul, cu trenul - de la Cairo la Aswan, o localitate din sudul Egiptului şi, desigur, cu vaporul. În vacanţă veţi vizita Muzeul de Egiptologie din Cairo, Sfinxul şi cele trei piramide de pe platoul Giza, Muzeul de Parfumuri Orientale şi Institutul Papirusului. Veţi avea ocazia să vedeţi şi Grădina Botanică din Aswan, templul Edfu, cât şi templele de pe malul estic al Nilului: templul Karnak, dedicat zeului Amon-Ra, cel mai mare complex religios din Egipt, templul Luxor şi monumentele antice de pe malul vestic al Nilului: mormintele faraonilor din Valea Regilor, săpate în stâncă şi ascunse în dealurile Thebei, pictate cu culori care îşi menţin intensitatea nuantelor deşi au o vechime de peste 3.000 de ani, impresionantul templu al Reginei Hatshepsut de la Deir el Bahri şi Coloşii lui Memnon - statui gigantice ce străjuiau odinioară intrarea în templul lui Amenhotep al III-lea. Desigur, există şi excursii opţionale pentru acele persoane care doresc să viziteze, de exemplu, Alexandria, Citadela cu Moscheea de alabstru a lui Mohammed Ali şi cartierul Coptic, unde se află biserica suspendată şi cripta în care a locuit Fecioara Maria. În ceea ce priveşte croaziera, trebuie să ştiţi că, timp de trei zile, veţi locui pe un vas de cinci stele, iar la final veţi avea parte de o petrecere. SERVICII INCLUSE ÎN PREŢ: - transport cu avionul Bucuresti - Cairo şi retur, compania Tarom - 10 nopţi cazare ( 3 nopţi în Cairo, dintre care 1 noapte cu mic dejun şi 2 nopţi cu demipensiune la hotel 4 stele, 1 noapte - transport cu trenul, 3 nopţi cu pensiune completă pe vas de croazieră de 5 stele, 3 nopţi cu demipensiune în Hurghada la hotel de 4 stele ) - transport local cu autocar dotat cu aer condiţionat - transferuri aeroport - hotel - aeroport - intrările la obiectivele turistice menţionate în program - ghid local şi însoţitor român de grup NU SUNT INCLUSE ÎN PREŢ: - taxele de aeroport : 115 EURO / pers. - supliment cuşetă în vagon de dormit (obligatoriu): 55 EURO/ persoană - taxa de viză: 15 USD / pers. - bacşişurile - obligatorii în Egipt ( 35 USD/ pers; se achită la sosirea în Egipt reprezentantului agenţiei ) - băuturile alcoolice sau răcoritoare la mese - excursiile opţionale, intrarea în sala mumiilor în Muzeul de Egiptologie, intrarea la mormântul lui Tutankhamon - asigurarea medicală şi asigurarea storno <
Citeşte mai mult...
 

Românii nu sunt prea dornici să-şi asigure locuinţele

Românii nu sunt prea dornici să-şi asigure locuinţeleProprietarii au încheiat, începând cu 15 iulie, peste 40.000 de poliţe de asigurare obligatorie a locuinţelor, ritmul mediu zilnic fiind de aproximativ 900 contracte/zi, a declarat, ieri, directorul general al Pool-ului de Asigurare împotriva Dezastrelor (PAID), Marius Bulugea. "Ritmul de emitere a crescut de la 100-200 poliţe/zi la 1.200-1.500 de poliţe/zi. Pentru a ne atinge obiectivul fixat trebuie să ajungem la circa 4.000 de contracte/zi", a adăugat Bulugea, citat de Mediafax. El a adăugat că 89% din poliţele încheiate au vizat locuinţe din categoria A şi 73% au ca beneficiari clienţi din mediul urban.
Citeşte mai mult...
 

Cum a ajuns inchiderea unei agentii imobiliare motiv de lauda

Cum a ajuns inchiderea unei agentii imobiliare motiv de laudaProprietarii WHS Imobiliare au anuntat sapatama aceasta ca agentia imobiliara a fost desfiintata dupa 10 ani de activitate. Nu prea pare un motiv de lauda, insa proprietarii sustin ca au facut acest lucru pentru a vira catre o zona mai etica a business-ului imobiliar. Astfel, dupa un deceniu de brokeraj pe apartamente ieftine s-au hotarat sa vanda apartamente de lux.
Citeşte mai mult...
 

Românii nu vor să se asocieze pentru Prima Casă

Românii nu vor să se asocieze pentru Prima CasăNu merită osteneala
Citeşte mai mult...
   
Pagina 2 din 163
Reduceri

SOC: Peste 300 de oferte cu reduceri zilnice de la peste 50 de parteneri: GoldenDeals, Groupon, Galos, MyDeals, iDeals, Newpon, Tiki-Taka, OfertaDeLux

Adauga anunt auto
Adauga anunt imobiliar
Adauga anunt mica publicitate

Curs Valutar

USDUSD 3.3295
EUREUR 4.3420
* Moneda RON  07-02-2012

Convertor Valuta

RONLEI
EUREUR
USDUSD

Newsletter





Scurtaturi: Acasa Stiri Imobiliare 
Anunturi Auto Urmareste evolutia preturilor si a pietei auto cu costul a doar cateva minute pe zi. Portalul iti ofera sansa sa dezvolti propria mini afacere.
Anunturi imobiliare Afla tot ce misca zilnic in imobiliare simplu si usor accesibil direct prin anuntarena.ro. Urmareste cotatiile imobiliare ale perioadei si astfel poti lua cea mai buna decizie.
Anunturi Mica Publicitate Vinde sau cumpara orice articol din gospodarie prin simplu acces la web in doar cativa pasi folosind doar internetul.
Anuntarena Feed
Stiri de actualitate prin intermediul anuntarena.ro. Aici poti urmari ultimele informatii si tendinte de business sau pentru confortul personal.
Anuntarena Forum Dezbateri aprinse, intrebari sau raspunsuri la subiecte de interes maxim. Ofera utilizatorilor anuntarena informatiile pe care le detii sau afla parerile celorlalti..
05 Design Studion Webdesign Internetul a devenit un stil de viata, o ocupatie, un hobby, sau un mod simplu de a face bani si de a promova unele produse sau servicii.
05 Design Studio te ajuta sa-ti creezi o imagine pe internet.
Feedback

Feedback

Nota pentru site: 12345

Nume:
Email: